De sâmbătă seara privesc, cu intermitenţe, Jurnal tv. E prima televiziune de ştiri de aici şi, ca pe orice om normal, mai ales jurnalist, ar trebui să mă intereseze. Exact în măsura în care mă interesa, acum vreo 13 ani, apariţia primului cotidian naţional, cu aceeaşi semnătura – Val Butnaru.
Vineri, între Jurnal tv, Eurovision şi Fabrica de Staruri, soţul meu a ales Realitatea, cu Congresul PNL la care Crin Antonescu a fost reales preşedinte. Părinţii, la sud, nu au reuşit să găsească Jurnalul şi s-au uitat la ce le-a dat cablistul. Continuă lectura »
Anii mei de jurnalism, vreo 13, cred, mi-au schimbat modul de a privi oamenii. Şi, credeţi-mă, am cunoscut destui. De toate felurile. De toate culorile sufletului. Inhibaţi. Dezinhibaţi. Introvertiţi. Extrovertiţi. Veseli. Al naibii de pesimişti. Unii zburători. Unii bine fixaţi la sol. Alţii citiţi, dar bum-bum în viaţă. Alţii cu milioane, dar fără nici o carte citită. Şi nici nu simt nevoia. Din toţi, foarte puţini pot afirma că sunt fericiţi şi, dacă-i priveşti în ochi pe cei care afirmă, îţi dai seama că şi mai puţini sunt fericiţi cu adevărat… Aş fi putut să-i invidiez pe unii. De alţii mi-a fost milă. Pe unii aş fi putut să-i bârfesc, dar… Continuă lectura »
Nu am crezut ca atâta lume priveste Fabrica de Staruri. Mi-a scris impresiile sale Gheorghe, baiatul care ne-a pus gresia în baie. Şi Radu, care învaţă la o şcoală profesională din Cupcini. Şi Daniela, una dintre cele mai mondene prezenţe de la noi. Adică, oameni absolut diferiţi au privit vineri seara acelaşi produs televizat. Numai tata a butonat în altă parte: „Ia mai dă-i în crucea măsii!”. Pe tata nu-l impresionează nimic ce nu are intersecţii muzicale sau stilistice cu Nicolae Sulac… Continuă lectura »
Azi merg la Fabrica de Staruri. Voi fi în fiecare vineri seara acolo, la masa juriului. Sunt intrigată de copiii pe care o să-i vedeţi diseară la televizor. Vreau să-i cunosc.
Şi mai intrigată sunt de prestaţia prezentatorului show-ului, Dan Negru, cel care „se pune cu blondele” la Antena 1, iar azi se va pune cu moldovenii la Prime. Azi i-am descoperit blogul. Este plin de căldură.
Până ajung la Fabrică, nu mă satur să ascult una din piesele foarte bune ale lui Valentin Boghean.
Îmi place că muzica lui are suflet. Are cuvinte şi suferinţă. Valy simte ce cântă şi cântă ce simte. Presupun că atunci când eşti fericit nu poţi scrie asemenea cântece. Şi atunci nu ştiu ce i-ai dori mai mult unui artist – să fie fericit sau să fie genial. Se pare că amândouă la un loc nu au bilet pentru aceeaşi zi şi pentru acelaşi om. Vă dăruiesc această piesă din partea lui Valentin.
Să o lăsăm să răstoarne mai departe topurile de dragoste de la posturile autohtone de radio. Să emoţioneze lumea plictisită din cluburile unde cântă uneori, serile, Valentin. Să o lăsăm să ne amintească că dragostea e singurul supliciu pe care-l vrem din lista de lucruri care dor…
…Dacă-aş putea da în chirie dragostea mea pentru tine,
Credeam că numai jurnaliştilor li s-a părut un drăguţ Oleg Voronin atunci când i-au privit şi relatat cu gura căscată apariţia publică şi aşteptată de organele de anchetă. Educat. Discret. Domn. Nu “a grubit” la presă. A vorbit româneşte. Puţin, dar corect. Au trebuit să treacă 8 ani ca acest mit să coboare pe bulevardul Ştefan cel Mare dintr-o maşină a unui prieten, probabil. Şi să se confeseze uşor, între altele, că da, e bogat. Sufleteşte. “Cu prieteni”.
Ieri, în diferite discuţii, înţeleg că aceeaşi impresie, uluitor de bună, a lăsat-o politicienilor şi oamenilor de afaceri care nu l-au mai văzut înainte. Sigur că e doar o impresie. Doar o faţă. Cei care au făcut afaceri cu el, vorbesc altfel. Unii, foşti amici, zic că Oleg, când intra în depresie, îi suna la trei sau patru dimineaţa să-i anunţe că până în zori trebuie să-şi strângă catrafusele şi s-o şteargă din ţară. Ei se făceau albi la faţă, începeau a tremura, nu ştiau ce să facă, iar el nu mai ţinea minte ce a vorbit la nervi, în stare „de afect”. Alţii spun despre alţii că şi-au fi împărţit afacerile cu el şi de asta au prosperat, ambele părţi. Nu ştiu ce este şi ce nu este adevărat din aceste poveşti. În interviul acordat VIP magazin, acum trei ani, Oleg a negat zvonurile cu implicarea sa în afacerile altora. Dacă a minţit sau a fost sincer, e treaba lui, că nu era la preot, la urma urmei. Continuă lectura »
E bine şi una, şi alta. Stările de seară sunt superbe dacă-s sinonime cu liniştea care vine după o săptămână grea, cu ideea că mâine e o zi fără obligaţii, fără întâlniri în care trebuie să ai prestaţia aşteptată, fără agendă. Stările de dimineaţă au şi ele tainele lor. Vrei să descoperi, să începi, să faci abstracţie de emoţiile proaste de ieri, să faci ceva doar pentru tine şi cei care te iubesc.
Azi, pe la nouă seara, când am venit de la sport, mi-am găsit fata explorându-mi blogul… I-au zis copiii la şcoală că am scris că a muşcat-o un câine şi a vrut să se convingă cu ochii ei. După ce a citit şi comentariile, şi-a cerut voie „să se certe” un pic cu Dorina, o cititoare fidelă de-a mea care a insinuat că nu mi-aş educa corect copilul. Uitasem de asta, dar Paula s-a apucat şi s-a dat cu părerea. Nu i-am redactat nimic, a scris fără virguli şi puncte, dar mi-a plăcut mesajul ei de copil. Chiar nu am mult timp pentru educaţie, dar am avut norocul de o educatoare excepţională la grădiniţă, din fericire avem noroc la pătrat şi de o primă învăţătoare absolut specială la şcoală, de bunul simţ înnăscut al copilului şi de… Minimax. (Apropo, noi stăm în sectorul Râşcani şi nu mai avem acest post de câteva luni. Este foarte bun pentru educaţia copiilor noştri atunci când noi lipsim de acasă. Nu ştiţi ce s-a întâmplat?) Continuă lectura »
(A se consuma, preferabil, la pachet cu “O scrisoare în care eu nu ţin cu câinii”)
Aperitiv, restaurant UNIMEDIA:
18. xxxxx, ora: 18:09; 16 feb 2010
agramata naibii!!! sau tu ai pus-o pe fiica ta din clasa 4 sa-ti scrie porcaria asta??? asa as mai intelege…ia idioata mai esti de unde naiba te-ai scos, baga-te inapoi sa nu te vad ca mi-e scarba!!! FAI dobitoaco, cum nu iti este rusine sa scrii asa ceva??? fa lingalauko!!! nu te dor buzele sa-l pupi atita-n fund pe primar??? ptiuuuuuu, mi-e greata!!!
Multstimate dle prim-ministru Vlad Filat,
Aşa cum ieri i-am adresat o scrisoare despre câini (bine, a fost o găselniţă jurnalistică, dacă vreţi) dlui primar, azi am decis să vă scriu dumneavoastră. Sper să nu vă supăraţi, dacă veţi considera că problema vă depăşeşte competenţele sau, din contra, este prea minoră în raport cu grijile pe care le aveţi. Continuă lectura »
am auzit că vreţi să-i scrieţi o explicaţie ex-multpreafrumoasei Brigitte Bardot, care a revenit recent în atenţia publicului moldav şocată fiind de atitudinea autorităţilor faţă de câinii vagabonzi ai Chişinăului. În acest război, în care societatea se împarte în două – unii ţin cu câinii, iar ceilalţi cu primarul, eu mă voi asocia grupului al doilea.
Şi, dacă trebuie, o să-mi pun semnătura pe scrisoarea care se va duce la Brigitte. Când o să vadă şi numele meu, ea cu siguranţă va ceda revoltei interioare iniţiale şi se va conforma tristei realităţi în care suntem nevoiţi să reacţionăm aici, într-un oraş a cărui situaţie financiară nu permite identificarea unor soluţii mai civilizate şi mai umane de anihilare a turbulenţei câineşti. Continuă lectura »
Ieri am renunţat la câteva invitaţii frumoase în favoarea statului acasă. Singurul regret e că am pierdut un concert flamenco la Filarmonică la care mă invitase Silvia Radu cu ocazia aniversării Union Fenosa Moldova.
Ce am câştigat? Nişte emoţii. O stare de bine de la revederea filmului în care Tea Leoni acceptă să încerce visul de familie al lui Nicolas Cage. Ce mai pot americanii ăştia să ne ungă pe suflet cu happy-endurile lor… Am văzut-o pe Uma Thurman în The Accidental Husband altfel decât de obicei – caldă, fericită şi fragilă. Păcat că zilele de duminică sunt prea scurte. Continuă lectura »
Gata, s-a terminat cu spam-urile pe blogul meu şi revenim la comunicare. Încă nu e 14, dar câtă tevatură în fiecare an cu ziua asta a îndrăgostiţilor! Toată lumea îşi leagă cumva speranţele şi activitatea de această mare sărbătoare transnaţională, transregională şi interplanetară!
Restaurantele oferă câte o cină romantică, fără clar de lună ce-i drept, dar cu ambianţă mai intimă. Magazinele îşi împodobesc vitrinele cu inimi şi inimioare, iar săgeţile lui Cupidon sunt demult trimise… Hotelurile fac reduceri la apartamentele matrimoniale, televiziunile fac interviuri cu oameni îndrăgostiţi pe veci şi de la prima vedere, se pare că numai VIP magazin de data asta n-a scris nimic de dragoste… Ne-a trecut veacul, asta e… Am îmbătrânit, ni s-au ofilit inimile şi lăsăm profundele emoţii pe seama tineretului… Glumă. E prea banal să scrii despre ce vorbesc toţi. Continuă lectura »
