
A apărut prima ediţie VIP magazin a acestei primăveri. Cu suplimentul “TOP 50 cele mai sexy femei din Moldova”. O premieră realizată cu sprijinul saloanelor Dessange Paris şi Nobil Spa şi lansată în lume la o petrecere dată cu sprijinul total al Hotelului Codru şi prietenei noastre Ileana Puică, director de vânzări Codru.
Hai să vă zic ce este pentru mine o femeie sexy. Femeia care se simte aşa, dar nu permite acestei calităţi să o domine în exces şi să-i submineze restul calităţilor. Femeia care are atitudine sexy, dar nu se gândeşte la asta şi îşi caută de treaba ei, lasându-i pe alţii să remarce că ea e sexy. Femeia care te poate străpunge cu privirea, dar şi neglija totalmente, când vrea. Deşteaptă. Uşor cochetă. Care ştie să-şi poarte haina. Parametrii contează, dar diferă de la o femeie la alta, pentru că şi bărbaţii au gusturi diferite. Unii îşi pierd minţile pentru femei cu forme, a la J.Lo., iar alţii pentru cele uscăţive, gen Kate Moss. Şi gusturile nu se discută. Eu am prietene şi din prima categorie, şi din cealaltă şi precizez că bărbaţii din viaţa lor nu le iubesc strictamente pentru că-s sexy, ci pentru că sunt… ŞI SEXY.
Până la urmă, recunosc că e plăcut dacă eşti în Top Sexy şi e neplăcut dacă nu, mai ales când ştii că nu eşti cu nimic mai rea decât altele… Noi, femeile, suntem nişte ambiţioase incurabile. Vrem să fim şi în topul deşteptelor, or, doar deştepte, e puţin pentru noi. Vrem şi în cel al celor mai sexy, or, doar sexy, e parcă superficial şi uşuratic. Vrem şi în topul femeilor puternice, ca să fim luate în serios. Şi în al celor senzuale şi fragile, ca să fim iubite. Şi în topul blondelor, ca să fim remarcate de departe. Şi, peste un an, în topul brunetelor focoase… Şi în topul partenerelor de încredere. Şi chiar putem fi şi acolo, şi dincolo, şi… Doamne, de asta nu ne prea înţeleg bărbaţii… Dar, măcar o dată în viaţă, fiecare dintre noi, femeile, am vrea să ne fie recunoscute public frumuseţea, sex appeal-ul, inteligenţa, misterul şi feminitatea, astfel ca bărbatul de lângă noi să fie şi mai mândru de femeia lui.
Cer scuze de la toate femeile frumoase, deştepte şi mereu sexy din viaţa mea, la care ţin cu adevărat, cu care plâng când mi-i greu, dar pentru care nu am rezervat un loc în această ediţie pentru că… sunt prietenele mele şi îşi au un loc mai important în inima mea. Îmi cer scuze că nu m-am gândit că locul din inima mea nu e un loc la vedere…
Foarte profund şi filosofic. Cine e suficient de “sexy”, va înţelege, cine nu, înseamnă că nu şi-a meritat locul în top!!!
Bravo Rodica, bravo ca întotdeauna…
unde pot scoate arhiva de poze ?
“Arhiva de poze” se cumpara la chiosc:)
nu e Rodica xD
PS: raspundeti la toate posturile ?
toate imaginele sau macar jumatate in format .jpg sau oricare altul !
cu signatura VIP x)
Revista cu poze va putea fi rasfoita pe http://www.vipmagazin.md chiar de saptamana viitoare.
daca va aparea revista pe site, pentru sa o cumperi ?
Imi pare, sincer, rau ca nu avem posibilitatea si noi, cei din strainatate sa lecturam copios noile editii ale revistei People “VipMagazin”. Poate ar trebui sa va ganditi si la asta, cum sa va dezvoltati o retea de distributie a publicatilor voastre in afara Moldovei, macar in marile orase ale Europei, acolo unde sunt multi moldoveni. Nu stiu, probabil e prea costisitor… Sau sa creati un site securizat unde am putea cumpara abonamente online, platind cu cardul, cum se practica peste tot, chiar daca, si o spun cu regret online-ul nu-ti poate reda mirosul revistei abia scoase de la tipar si nici rasfoitul si atinsul paginelor glossy …
Fane, cu noi trebuim ?
Nu am inteles intrebarea, heh)))
Fine ca l-ati “corectat” pe dl. Catan in bannere. Nu avea deloc un nume “sexy”)
“sexy” e legat de “a predispune la sex”, iar restul descrierilor sunt multe “ornamente de brad”, “zorzoane” care gidila urechile. Cu parere de rau.
Cum sa zic… Nu e secret ca “sexy” pentru fiecare inseamna diferit. Nu’si mai poarta acel sens acordat lui de DEX si nici cel care il imbina babutele de la tara. A devenit atit de relativ si personalizat pentru fiecare ca, e greu sa spui ce inseamna intreadevar acest cuvint. Respectiv fiecare isi vede “sexy” a lui in mod diferit. Mi’a placut cum Rodica a descris in articol aceste afluente… Aplauze si plecaciune de la mine.
nu imi placea de tine rodica, dar am vazut cat de modesta si inteligenta esti si mi-am schimbat parerea. felul tau simplu si direct de a scrie pe blog e frumos pentru ca emana sinceritatea gindurilor tale si se vede ca nu scrii doar pentru a fi scris.
bravo! si bafta..faci niste chestii interesante.
Dorina pe blog poti sa te gindesti timp de 10 minute, pentru a scrie ceva decent
p.s. no offence
@heh
Poti sa te gindesti si jumate de ora dar, daca esti idiot nu mai scrii nimic decent. Acum fara referinte catre cineva, asa le general.
dacă sincer, din ceea ce am văzut pe la unele posturi de televiziune referitor la topul respectiv – am constatat un top al femeilor nu chiar într-atît de sexy cum se vehiculează peste tot, un top al femeilor mai mult “televizate”, un top al femeilor care pot da cu banii pentru a putea face parte din acesta şi un top al femeilor nu chiar atît de frumoase cum se cred ele.
Rodica, noi femeile tindem mereu să fim şi frumoase şi înţelepte. Dar adesea cele frumoase caută să fie deştepte, iar cele înţelepte vor să fie şi frumoase. Dar unde găsim mijlocul?
Nu stiu daca intelegeti impactul acestor topuri asupra nenorocoaselor care de la natura au ambitiul firesc feminin de a fi in toate topurile, dar nu au calitatile necesare. Ele vor visa toata viata sa fie ca acele din topuri si apreciate daca nu de toti, atunci macar de propriul iubit, caci, sa recunoastem, fiecarei femei ii place minciuna ca ea este cea mai si cea mai… Asa in goana dupa topuri, femeile recurg la tot felurl de metode pentru asi nimici individualitatea, care este neapreciata, si a corespunde criteriilor de top. Va pune cate zece lei din fiecare salariu deoparte ca sa-si cumpere odata pe an o crema antiriduri sau sa-si faca niste proceduri la salon, sau sa-si mai faca nu stiu ce ca aceea de pe locul x din top… Sau va plange toata viata in perna pentru ca are sanii mici si sotul o inseala anume din aceasta cauza…. Ori, v-ati gandit la norocoasele care au calitati de top? Acestea isi vor valorifica anume aceste calitati, pentru care sunt apreciate, ca ajungand la momentul ofilirii, sa le invidieze pe acelea din afara topului… Topurile, dupa mine, impart oamenii pe categorii, le umbresc individualitatea, ii conduc intr-o directie, ii prefac in ceva gri si neinteresanti.
E bună chestia asta a ta cu blogul,Rodica dar…Ajunge să încerci apa cum e,căci e bună, dă-i drumul pe rîu sau mare sau ocean…te așteaptă…cartea te așteaptă…și noi știm să așteptăm.
Cer scuze ,Rodica de o intrebare din interes sportiv, nu la subiect:
AI PARTICIPAT SI TU LA PETRECEREA IN PIJAMALE-? -
nu in rolul de ziarista,
Nu stiu despre ce petrecere vobiti. Nu am fost niciodata la o petrecere in pijamale, dar am fost invitata.
Rodica super comentariu…chiar atit de profund…mereu ma regasesc in gindurile tale, bravo! super cred ca tot ce ai facut a fost cel mai bine…succese in continuare
Rodica, am o intrebare: de ce nu plasati la rubrica “VIP MAGAZIN LA PROTV” interviurile video cu Indiana si cu Ludmila Balan? Le-am cautat pe net si nu le-am gasit. Vreau f. mult sa le vad! Merci!