Nu ştiu cât de bine mă cunoaşte. Când ne vedem, îl întreb despre agricultură, iar el despre politicienii care îl enervează în revista noastră sau în “Jurnal de Chisinău”. La telefon, îl întreb, din politeţe, ce face şi cer să-i dea mamei receptorul…
Zilele acestea am stat mai mult cu el şi am înţeles că mi-am dat mâna cu toţi bărbaţii cu care am făcut interviuri, iar lui nu i-am strâns-o niciodată. M-am pupat pe obraji, de trei ori, în public, de fiţe, cu toţi clienţii cu care colaborez, de care nu mă leagă nimic în afară de nişte mail-uri despre publicitate şi deadline, cu toţi prietenii de familie, cu toţi cumetrii, cu toţi unchii, iar pe el nu l-am îmbrăţişat niciodată. Nu ştiu cum s-o fac. Şi nici el nu ştie…
Ah, da. A fost cînd aveam 10 ani. Eu cu Luminiţa dormeam, iar el a venit la miezul nopţii de la maternitate, de la mama, ne-a cuprins şi ne-a spus că mai avem o soră. Noi i-am zis că nu ne trebuie soră, iar el ne-a cuprins şi, mai mult pentru inima lui frîntă, probabil, ne-a spus că fetele-s mai bune, cînd se fac mari ele nu beau şi nici nu fumează…
Nu a fost un dur, dar nu şi-a arătat niciodată dragostea pentru noi. Deschis. Bărbat de la ţară. Cînd îl amuzam, zâmbea privind în jos şi îşi căuta de treabă prin curte sau în gazeta “Moldova Socialistă”. Mă punea să citesc în glas câte un alineat din articolul de fond, să număr până la 100, iar la 6 ani, m-a luat de mână şi m-a dus la directorul şcolii (date în exploatare de tata, că era şef de şantier) ca să mă primească la şcoală înainte de vreme. Apoi nu a mai trecut niciodată pe la şcoală, a venit abia la balul de absolvire.
M-a învăţat să înmulţesc în minte, rapid, 35 cu 35, 65 cu 65, 85 cu 85. Şi cînd venea vreun băiat mai ochios pe la noi, îl făcea de râs că nu ştie cum se înmultesc numerele ce se termină cu 5, şi striga orgolios – Rodica! Eu alergam şi trebuiam să demonstrez ce deşteaptă sunt pe lângă baiatul ăsta care e lung şi prost.
Sau mă chema în beci, să recit două poezii preşedintelui de colhoz. După care ei spuneau un bravo plin de înţelepciune şi concluzii, îmi prevesteau un mare viitor, după care mă trimiteau să mă joc mai departe şi ciocneau paharele.
În general, mă ţinea din scurt, ca eram fata mai mare. Ca să pot merge şi eu la club, cu fetele, inventam seara la cină o întreagă poveste despre filmul “despre război” care merge azi şi pe care “trebuie să-l discutăm mâine la lecţia de istorie”. Dar două filme despre război pe săptămână era mult şi urma istoria cu filmul indian. Aici tot era voie, pentru că indienii erau pudici în filmele lor, nu arătau erotică, nici sex. Numai plâns. La plîns era voie să merg. Iar sâmbăta, mai aveam permis la horă, dar până la ora zece…
Cînd am venit la facultate, umblam cu o fotografie de-a lui, alb-negru, şi le spuneam fetelor că e prietenul meu din sat… Era tare frumos. Şi, spre surprinderea mea, mi-era dor de el mai mult decât de mama.
…Acum tata a venit la spital. Să vedem ce-i cu sistemul nervos. Şi cu dantura. L-am întâlnit la gară, ne-am zâmbit stângaci şi încerc să recuperez timpul pierdut. Când o să plece acasă, o să ne despărţim la fel de stângaci, o să rămânem cu aceleaşi cuvinte nespuse pe buze, iar el o să zâmbească până la râs, pentru că… bărbaţii nu plâng niciodată.
emotionant…
si amarnic de adevarat…
dar e frumos cind buneii isi revad nepotii, si copiii isi amintesc de frumusetea parintilor.
sa ne traiasca parintii, iar noi sa le daruim nepotei!
Asa de frumos
. M’a emotionat extrem istoria aceasta. 
Nu am comentarii, meditez in mine. Dar mi’a placut mult
Draga,Rodica tu nu ai scris nici o carte?asa de bine iti iese sa insiri gindurile,pe care le ai.Eu personal citesc si recitesc din nou ceea ce scrii tu …..foarte frumos
E o placere sa te citesc draga Rodica, dintotdeauna te-am admirat cind te vedeam la VIP magazin, acum ma bucur sa te recitesc printre rindurile atit de entuziasmate….
Ceea ce tine de dragostea fata de parinti, m-am regasit in confesiunele tale, caci imi este greu sa-mi exprim dragostea bine meritata fata de parinti in mod verbal, eu stiu ce este in inima mea, si ei la rindul lor sunt mai rezervati in cuvinte duioase, dar simt ca mereu ma iubesc kiar si din priviri!
Sa fim cu totii sanatosi si mereu cu flacara dragostei si intelepciunii aprinsa in sufletele noastre…
nu i-am zis nici o data tatalui meu ca-l iubesc.. nici el mie .. acuma deja e tirziu..
de ce americanii cu atita usurinta zic “I love you baby” .. “sweeth heart”.. da la noi se opresc in git aceste cuvinte..
Buna, m-ai facut sa-mi amintesc de parintii mei. Ce mult regret ca nu le pot spune azi nimic despre mine. Vorbesre-le, cat mai au cum asculta. constat ca am fost deseori falsa cu ei. Nu am fost sincera. Din mai multe motive. I-am chinuit uneori cu viata mea. Acum mi-a ramas doar un fel de liniste, in locul clipelor in care puteam vorbi cu ei. Nu am ce si cui spune.
usor de impresionat baietii estea,nu?mai ales cind vine vorba despre stiinta, tehnologie, masini:)
eh… tre sa cautam si noi secretele cosmetologiei, a masajului si a colantilor(precum si semnificatia marimii[criteriul de alegere, cica, e lungimea, nu volumul])
mai departe nu ne bagam, e periculos:)
din primele rinduri e clar ca e despre tata…cica te poti confesa deschis doar unui necunoscut…in cazul tau – e antiteza:) deci, principiu valabil:)
Te poti socoti un copil ,o tinara,o mama fericita,ca ai norocul sa ai
fiintele cele mai scumpe in viata, Aveam doar 4 luni cind am ramas fara de tata,nu am zis nici odata acest atit de drag si scump cuvint,Mi-a lipsit mingiierea,alintarile si povetele unui parinte .
Pe mama am pierdut-o cind aveam 33 de ani, si astazi deja am trecut de virsta intelepciunii,de 60 de ani.
( Cind avem nu pretuim,- cind pierdem plingem,_)eu nu am avut timpul sa ma gindesc si sa meditez asupra acestor cuvinte intelepte,dar foarte multi tineri de azi constiient uita de obligatiile si datoriile lor in fata batrinilor parinti care au facut multe sacrificii pentru ei in viata.
Acest articol,a rascolit suflete ratacite,va fi o buna lectie
pentru multi,
Sper, in aceasta seara multi parinti vor primi un apel intirziat de ani de la copiii ratacitori in lume ,
Foarte frumos, Rodica….Cit suflet in acest articol! Ce mult mi-a placut cum ai insiruit amintirile si gindurile.
Mi-a adus aminte si eu de parinti…
da, Dna. Nina, ati avut dreptate:Cind avem nu pretuim, cind pierdem plingem…Dar eu mai am sanse …parintii mei sunt inca la tara invaluiti de singuratate si rugindu-se mai mereu sa le aduc mai des nepotul sa-l sarute din talpi pina in firul parului din cap…cit au asteptat acest moment …si eu le lezez acest drept…fara sa-mi dau seama, minat toata ziua prin iuresul de evenimente din oras si de la serviciu…
imi dau seama aproape in fiecare zi ca fac o greseala mare…dar continui asa…voi ajunge sa-mi musc buzele si sa-mi sterg ochii innecati in lacrimi daca mai evit sa le ascult dorinta mare…de a-si vedea nepotelul…sorry ca uite ma rup aici pe blogul tau Ro…as scrie mult mai mult…dar oare are rost? …
Articolul tau mi-a readus in suflet dragostea mea pentru maestrul Druta care scria despre parinti la fel de frumos…asteptam peste citiva ani si cartile tale
aprpopo, tu semeni un pic cu tatal tau.
v-am vazut langa lift la spitalul de urgenta.
[...] Cel mai mult mi-a plăcut acolo unde scrie despre taică-său, pentru moment ochii mi s-au umplut de lacrimi, iar seara, ajunsă acasă i-am dat telefon lui tata şi i-am spus că mi s-a făcut dor - http://rodica.vipmagazin.md/?p=81. [...]
Ţi-am aflat involuntar o taină de-a ta Rodică!
Drept răsplată – ăţi spun una dintr-a mele – sunt tată şi am copii maturi deja.Îi iubesc şi ei ămi răspund reciproc.
E una din paginile Vieţii.
Eşti bravo!
Cred ca majoritatea dintre noi se regasesc in povestea data… Deseori ne vine greu sa verbalizam sentimentele.
Personal am invatat o lectie din relatia mea cu parintii, de aceea cu propriul copil ma port cu totul si cu totul altfel. Pe zi pot sa-i zic “te iubesc” de zeci de ori. Si primesc acelasi feeback (nu doar prin vorbe, ci si prin fapte) – imi creste inima de bucurie…
Rodica, cu siguranta ai talent!
Buna, Rodica! Iti citesc gindurile insirate pe blog. Niciodata nu am comentat, dar iata la acest articol nu am putut ramine indiferenta. Aceeasi situatie si ca tatal meu, la fel sintem trei fete. Ne iubeste, stim aceasta, dar niciodata nu ne spune, nici noi nu-i spunem. E trist ca prea usor ni se dau ofensele, prea usor le spunem, dar iata un cuvint “te iubesc” se opreste in git. Cel putin copilului meu, care acum e in burtica ii voi spune ca-l iubesc, zilnic, si la orice ora.
Apropo, am un nepotzel dragalas, care de fiecare data cind vorbesc cu el la telefon, la despartire imi spune ca ma iubeste. E foarte placut.
emotionant
citesc… dar şi îmi dau seama ca fiecare din noi, mai ales fetele ne vedem în acest articol.. ne gasim parintii la fel de severi dar iubitori, doar ca in comparatie tine, Rodika, eu am avut parte de filme ,,plingacioase,, de ale indienilor, ca fugeam în urma lui tati, era directorul de club… şi aveam usile deschise…
imi lacrimeaza un ochi.. ehhhh :’(